Cum va arata Romania daca raportarea de CSR nu va deveni o practica obligatorie?
Raportarea de CSR explica in detaliu modul cum companiile aleg sa se comporte in relatia lor cu angajatii, cu furnizorii si clientii, cu membrii comunitatilor care le gazduiesc activitatea, cu mediul inconjurator si cu persoanele de decizie care le influenteaza rezultatele financiare.
Ce se intampla in pietele in care raportarea de CSR nu exista sau in care practicile de sustenabilitate si transparenta nu au ajuns sa devina automatisme in filtrele gandirii oamenilor? Se pot intampla lucruri ca cele de mai jos, din Romania anului 2016.
Anul acesta am fost luati complet prin surprindere de informatiile legate de comportamentul companiei HexiPharma. Am aflat ca persoanele care le influentau rezultatele financiare primeau mita de la reprezentantii companiei, in timp ce clientii (doctorii si pacientii din multe spitale ale tarii) erau mintiti cu privire la concentratia produselor de dezinfectie si au suferit complicatii medicale sau chiar au decedat, iar angajatii afirma ca erau fortati sa accepte deciziile echipei de conducere cu privire la trucarea compozitiei produselor.
Asistam la semnalizarea abuzurilor din partea companiei Schweighofer. Desi autorizatia FSC (Forest Stewardship Council) pentru produsele companiei a fost retrasa, magazinele de bricolaj din tara continua sa comercializeze produse provenite de la Schweighofer. Motivele pentru care FSC a suspendat certificarea produselor Schweighofer sunt:
- taiere ilegala si comert cu lemn ilegal;
- distrugerea unor zone protejate de mare importanta si
- violarea traditiilor si a drepturilor omului.
Cu toate acestea, nici mediul economic, nici institutiile statului si nici cetatenii nu au reactionat ferm.
Tot anul acesta, am aflat ca in Romania exista inca sclavie. Vorbesc despre cazul descoperit in Berevoiesti-Arges. E totusi o exceptie fata de celelalte exemple – nicio companie inregistrata la Registrul Comertului nu a fost implicata. Insa anul trecut, in iulie 2015, am aflat despre un caz de exploatare a angajatilor (sclavie, asa cum a afirmat presa) la o fabrica de confectii din Iasi, unde muncitoarele erau obligate sa poarte scutece pentru a nu merge la toaleta in timpul programului de lucru. Din trecutul apropiat va mai amintesc cazurile in care au fost implicate companiile Rosia Montana Gold Corporation si, mai aproape in timp, Chevron.
Aceste lucruri se intampla in Romania, la fel cum se intampla si in alte tari.
Actori economici interesati de profit prin actiuni iresponsabile exista si vor exista intotdeauna.
In timp ce analizam cazurile de mai sus, am observat ca schimbari s-au produs doar in momentul cand cetatenii si media au protestat aratand cu degetul catre companiile care au avut actiuni iresponsabile sau catre autoritatile care nu au luat masuri pentru a stopa astfel de comportamente.
In lipsa informatiilor, publicul si reprezentantii media nu vor pune presiune, iar, in lipsa obligativitatii raportarii, companiile nu vor avea motive sa isi schimbe comportamentul.
Atata timp cat nu exista date, este foarte putin probabil sa reactionam, fie ca suntem angajati, furnizori, clienti sau pur si simplu cetateni.
Transparenta nu aduce doar acces la informatii, ci si un prim pas in procesul prin care noi suntem educati sa alegem sau sa cerem actiuni responsabile de la companiile cu care interactionam. Doar daca facem asta vom avea un trai sustenabil atunci cand vorbim de relatia cu actorii privati.
La finalul anului 2015, in Romania existau 685 de companii cu mai mult de 500 de angajati. La finalul anului 2014 erau 727. Incepand cu 2017, toate companiile din aceasta categorie, alaturi de cele listate la bursa si orice alte companii din domeniul financiar-bancar vor fi obligate sa publice informatii despre modul cum trateaza relatiile cu fiecare categorie de public cu care interactioneaza.
In tara noastra, primul raport privind rezultatele nonfinanciare ale unei companii a fost publicat voluntar in anul 2004 de catre Orange Romania. Au trecut 12 ani de atunci. In 12 ani, dintre sutele de companii mari prezente pe piata locala, doar 21 au ales sa ofere publicului acces liber la informatii care ne permit sa intelegem cum au actionat ca sa obtina profiturile sau pierderile financiare.
Situatia este grava si din acest punct de vedere, al transparentei din zona de business, deoarece mediul de afaceri este comparabil cu mediul politic din Romania.
Nu cred ca majoritatea companiilor mari din tara noastra iau decizii intentionat iresponsabile pentru a obtine castiguri financiare, desi cred asta despre reprezentantii mediului politic.
Ceea ce va garantez insa este ca in tara noastra companiile care actioneaza precum HexiPharma, Schweighofer sau firma care obliga angajatele sa poarte scutece inca exista. Actionarul sau managerul care urmareste castiguri mari pe termen foarte scurt, cu orice riscuri, inclusiv privarea de libertate, si pe care in mod generic imi place sa il numesc „Gigi”, exista aici, printre noi. El angajeaza si exploateaza romani; plateste prost, cu intarziere sau deloc furnizori, minte clientii in privinta caracteristicilor produselor pe care le ofera si plateste mita pentru a semna contracte cu statul.
In lipsa rapoartelor nonfinanciare, „Gigi” va continua sa fie un model, iar tinerii romani, dar si expatii care vin aici sa conduca mari companii ii vor urma exemplul. In acest timp vom privi cum antreprenorul roman cinstit si corect e o specie pe cale de disparitie, cum tinerii romani vor alege sa munceasca in afara tarii, cum padurile noastre dispar odata cu biodiversitatea care le inconjoara.
Dincolo de eliminarea celor rau intentionati exista dorinta de a face bine.
Pericolul cel mai mare este ca aceste informatii nonfinanciare nu numai ca nu ajung la publicul larg, dar ele nu sunt analizate nici de managerii companiilor.
Rapoartele nu lipsesc doar din spatiul public, ci si de pe birourile celor ce iau decizii despre modul cum functioneaza o companie. Iar atunci cand nu cunosti situatia exacta este foarte greu sa speri la o imbunatatire.
Din pacate, datele referitoare la numarul mic de companii care au ales sa masoare voluntar rezultatele nonfinanciare nu ne ofera speranta unei autoreglari. Prin urmare, decizia Uniunii Europene privind obligativitatea raportarii este una legitima si pe care va invit sa o sprijiniti.
Crezul meu este ca nivelul de trai al romanilor va creste odata cu cresterea gradului de responsabilitate al actorilor economici din tara noastra. De asemenea, sunt convins ca, atunci cand afacerile se fac in mod responsabil, politicienii corupti devin o raritate.
Fara transparenta insa, afacerile nu au nicio dovada a responsabilitatii. Prin urmare, fara rapoarte publice de CSR este greu sa speram la cresterea nivelului de trai din tara noastra.