Lunar se ofera o finantare de 5.000 de euro pentru proiectul care primeste cele mai multe voturi de la cetatenii Tarii lui Andrei. Votarea pentru prima editie va incepe pe 1 decembrie 2009.
Sunt proiecte prin care oameni simpli din toate zonele tarii incearca sa rezolve probleme importante pentru comunitatea in care traiesc.
Majoritatea celor care au depus proiecte sunt cadre didactice.
Iata cateva exemple de proiecte inscrise:
realizarea unui spatiu de joaca la care sa aiba acces si cei 132 de copii cu dizabilitati din Alexandria.
realizarea primului mini-parc pentru copiii din satul Cotnari.
renovarea instalatiilor sanitare a unei scoli.
modernizarea instalatiei de iluminat public care "monopolizeaza" cheltuielile primariei dintr-un sat al judetului Neamt.
In prima luna, am primit peste 15 proiecte de care sunt realmente impresionat. Va spun sincer ca nu m-am asteptat ca ele sa fie scrise atat de bine. Simplu si obiectiv.
Simt acelasi sentiment de speranta si incredere in viitor ca acum 5-6 ani cand vedeam bucuria simpla din ochii castigatorilor de la Gala Societatii Civile.
Andrew Carnegie
Raportat la situatia actuala pe care o vad la televizor imi permit sa fac o dedicatie:
“Take away my people, but leave my factories, and soon grass will grow on the factory floors.
Take away my factories, but leave my people, and soon we will have a new and better factory.
Nu am buletin de Bucuresti asa ca a trebuit sa merg la o sectie de votare speciala pentru provincialii “blocati” in Bucuresti.
Am plecat spre vot duminica la ora 14:00. M-am plimbat de la Piata Victoriei pana la Gara de Nord unde am mers la Scoala Nr. 1 "Sfintii Voievozi".
Am ajuns la ora 14:23.
Am stat la coada pana la ora 17:50. Pana la ora 17:00 nu a votat nimeni in sectia speciala.
Dupa cat de mare era coada si cat de repede se miscau lucrurile mi-a fost clar ca nu am nicio sansa sa votez pana la ora 21:00.
Am avut si senzatia ca nu se doreste sa votam, dar nu stiu daca trebuie sa dau vina pe organizatorii alegerilor sau pe prostia celor care se aflau efectiv in acea sectie de votare.
Nu am putut gasi un raspuns la intrebarile:
1) De ce nu a votat nimeni timp de 2h:30?
Afara era coada foarte mare, dar nimeni nu a anuntat ca procesul de votare e blocat.
2) De ce nu s-a votat ca la Euro Parlamentare?
In orice sectie chiar daca nu aveai domiciliul acolo.
3) De ce nu a incercat nimeni sa eficientizeze procesul?
Spre exemplu, de ce nu a scos nimeni pe o masa afara (in curtea scolii) declaratiile care trebuiau completate? Completarea prelungea foarte mult procesul de votare. Fiecare isi completa declaratia / declaratiile cat statea la coada si inauntru o inmana impreuna cu Cartea de Identitate. Procesul se scurta foarte mult si chiar cred ca se elimina coada.
Fara politica
Vineri, in mod voit, nu m-am uitat la dezbaterea celor 3 candidati. Am preferat sa citesc. Am castigat foarte mult timp.
Duminica am ales sa ies din casa si sa merg la vot. As fi iesit oricum, dar vroiam sa merg sa ma plimb.
Eu duminica am ales gresit si mi-am promis sa nu uit asta. A fost ultima data cand am mers la vot.
PS: in 2004 am stat la coada in Gara de Nord ca sa votez. Nu 3 ore juma’ ca acum, ci mult mai mult – aproape 8. La prima greseala observata, i-am scris si un bilet presedintelui din acea perioada, dar tot degeaba
Sambata 14 noiembrie 2009, peste 100 voluntari angajati ai Cosmote Romania si Germanos Telecom Romania au plantat aproape 5000 de copaci.
Plantarea a avut loc in Padurea Caciulati, o padure matura situata in apropierea Bucurestiului, unde o actiune de reintinerire era necesara. Au fost plantati aproximativ 5.000 de puieti de stejar si frasin pe o suprafata de peste 1 hectar.
Cativa dintre voluntarii din cele doua companii si-au implicat si familiile in aceasta actiune, astfel incat varsta celor mai tineri participanti a fost de aproape 4 ani.
Daca vrei sa contribui si tu la o Romanie mai verde te invit sa participi la Cursul de Plantagistica organizat de MaiMultVerde. Pe TaraluiAndrei.ro te poti inscrie ca voluntar la una din actiunele de plantare din 26, 27 sau 29 noiembrie.
Cosmote desfasoara o serie de initiative de protectie a mediului. Pe langa cele care vizeaza actiuni de impadurire – reimpadurire, compania a implementat programul Green Office, prin care se urmareste educarea angajatilor sa recicleze si sa reutilizeze consumabilele folosite in birou. In primul an de la lansarea programului, angajatii Cosmote au reciclat peste 3 tone de hartie, care este echivalentul salvarii de la taiere a 50 de copaci adulti. De asemenea, angajatii COSMOTE au reciclat 550 kg de plastic si au redus consumurile de apa si energie cu 10%.